ÎNTRE DOUĂ DIMENSIUNI ȘI DOUĂ VIBRAȚII.....



Când privesc zorii acestor dimineţi superbe încărcate de atâta lumină şi culoare, îmi spun că merită într-adevăr să trăiesc încă o nouă zi pe pământ. E prea frumos ca să mai poţi închide ochii. E prea viu totul ca să nu dai credit total vieţii. Şi toată natura colorată care renaşte acum, parcă îţi umple sufletul de şi mai multă iubire, de şi mai multă viaţă, de şi mai multă armonie lăuntrică. Când există deschidere, simţi că totul se armonizează în tine cu fiecare zi, cu fiecare clipă petrecută aici. Şi lumina reverberează şi mai mult în tine, parcă prin toţi porii. Şi nu o mai poţi ţine ascunsă sub obroc, pentru că ea se vrea răspândită în jur fără limite. 

Ceea ce observ acum şi simt mai mult ca niciodată, este faptul că trăiesc între două lumi. De fapt, e impropriu spus. Trăiesc într-o lume, iar pe cealaltă doar o observ. În general nu îmi plac speculaţiile şi am evitat cât de mult am putut subiectele speculative care nu se pot proba şi dovedi. Însă ce s-ar putea proba cu adevărat pe pământ? Ceea ce poate fi tangibil şi doar atât? Cum dovedeşti iubirea? O poţi arăta cu degetul şi spune „uite-o aici sau dincolo”? Nu, dar ea se simte, ea se intuieşte, ea se arată pe chipul oamenilor luminaţi de ea. Şi acolo nu mai e nici un fel de speculaţie.

S-a vorbit mult şi încă se mai vorbeşte despre faptul că pământul la momentul acesta se află în dimensiunea a 5a. Muţi simt asta acum foarte intens, pentru că simt această accelerare fără oprire în conştiinţa lor. Parcă e prea frumos totul, parcă e prea bine, parcă e prea magnific tot ceea ce li se întâmplă. Şi nu e o amăgire. Dar nici nu poţi descrie în cuvinte această senzaţie, pentru că acest sentiment e dincolo de cuvinte. Eu simt asta acum, pentru că lucrurile în viaţa mea sunt într-o continuă expandare şi deschiderea se tot măreşte. Şi uneori vibraţia creşte atât de mult încât uneori simt nevoia să mă opresc din orice, pentru ca nimic să nu mi-o estompeze. Pentru că provocările vieţii vin şi în dimensiunea a 5a dar pe alt nivel de conştiinţă. Însă ceea ce se schimbă aici este percepţia lor.

Planeta noastră este în această dimensiune, dar majoritatea oamenilor încă se află tot în dimensiunea a 3a. Iar acolo există multă suferinţă, pentru că dualitatea este la ea acasă. Există şi multă judecată, pentru că credinţele limitative îşi joacă jocul lor atât de absurd, atât de sufocant. Aici lucrurile merg ca melcul şi mai mult se târăsc decât ar merge. Aici oamenii au încă nevoie de zei şi idolatrie, chiar dacă chipurile acestora nu mai apar ca în evul mediu. E un altfel de idolatrie, dar una reală chiar şi acum. Oamenii din dimensiunea a 3a încă nu îşi dau credit lor înşişi, pentru că nu au încredere în ei şi puterea lor e disipată. Puterea din ei este şi ea frântă în două de atâta boală, durere şi lipsuri. Cei care aleg să rămână în această dimensiune pierd un tren care se perindă permanent prin gara lor, dar încă nu au curajul să se urce şi ei în el.

Când mă aflam în conştiinţa religioasă şi mă identificam total cu ea, nu puteam vedea dincolo de suferinţă, dincolo de „valea plângerii”. Nu puteam înţelege dincolo de acest văl, pentru că mintea condiţionată religios este pur şi simplu blocată pe vibraţia joasă şi este singura vibraţie pe care ea o poate recunoaşte. Dar mă bucur totuşi că am trecut pe acolo, altfel nu ar avea nici un fundament mărturia mea. Îi înţeleg însă pe cei care au rămas la fel ca atunci şi îi privesc cu condescendenţă. Ştiu că oricine poate ieşi din întuneric la lumină, dar aici e vorba doar de o alegere. Însă uneori ea e atât de greu de făcut, pentru că frica nu te lasă să te recunoşti ca fiind puternic, ca fiind stabil, ca fiind tu însuţi. 

Frica din dimensiunea a 3a te ţine în limitare şi nu te lasă să te deschizi. Şi pe această vibraţie vei merge în continuare, tot la cei care îţi întreţin această stare. Vei merge în continuare la biserică unde cei care propovăduiesc limbajul mieros de lemn te vor condiţiona şi mai mult, căci ei nu îţi doresc libertatea ta. Ei îţi vor spune că noi oamenii suntem singuri în univers de parcă am fi buricul pământului, iar că celelalte civilizaţii extraterestre sunt viziuni „demonice”. 

Odinioară eram şi eu foarte refractar la aceste civilizaţii şi nu le dădeam curs. Acum însă nu mai e cazul să ne considerăm singuri în univers, căci primim atât de multe inspiraţii care vin prin chanelling, încât să fii prea orb şi prea blocat să nu le poţi recunoaşte. Şi aceste civilizaţii lucrează tot în favoarea noastră, că se numesc pleiadieni, arcturieni sau ce-or mai fi, ei sunt foarte aproape de noi, dar fără deschiderea noastră, nici ei nu pot face absolut nimic. Căci aici pe pământ, liberul arbitru este intangibil. 
Dacă încă te afli în dimensiunea a 3a, vei simţi asta când vei citi aceste rânduri. Dacă îţi stârnesc zâmbetul, te afli tot acolo. Dacă îţi ridică măcar puţin vibraţia aceste rânduri, s-ar putea să nu mai fi acolo. 

Spun că „s-ar putea să nu mai fi”, pentru că am observat mulţi interesaţi de aceste lucruri, nu cred de fapt în ele, ci mai mult cochetează cu acestea pentru că îi fascinează. O zi îi vezi mai convingători, dar a doua zi iarăşi îşi lasă vibraţia să coboare, căci nu au destulă susţinere în a pune lemne pe focul cunoaşterii lor. Încă un seminar, încă un curs, încă o carte, dar fără aprofundarea acestor cunoştinţe practic, totul e vânare de vânt. Adică e acelaşi amalgam dual din a 3a dimensiune, unde îndoiala şi frica fac jocul. Iar oamenii aici, trăiesc ca nişte mămăligi. Ei vor merge pe pilot automat la maeştri, la popi, la terapeuţi, ca să li se spună cum să îşi trăiască viaţa pentru că ei înşişi nu au discernământ. Ei nu vor abundenţă, ci supravieţuire. Ei nu vor sănătate, ci să tot înghită pastile cu pumnul. Nu vor nici cunoaştere, ci ignoranţă. Pe scurt, aici în dimensiunea a 3a, oamenii nu vor să fie responsabili pentru alegerile lor.

Însă trecând spre a 5a, totul se transformă. Frica lasă loc iubirii, limita lasă loc deschiderii, ignoranţa lasă loc cunoaşterii, minciuna nu se mai poate opune adevărului. Aici te scoli inspirat şi mulţumeşti pentru fiecare clipă în care respiri, pentru fiecare creaţie pe care ai curajul să o materializezi. Aici iarăşi nu te mai lupţi cu penibilul, pentru că ai înţeles în cele din urmă că divinitatea ta este unică şi că nu există grad de comparaţie între tine şi altul. Aici nu vei putea afirma niciodată că doar tu singur ştii calea şi că drumul tău spiritual este singurul adevărat. Asta se întâmplă în dimensiunea a 3a, unde ego-ul e ca un cocoşel care se umflă mereu în pene în faţa unor gură-cască uşor de manipulat. 

Dacă vrei poţi rămâne oricât în dimensiunea a 3a, chiar şi până la capătul vieţii. Acumulezi şi acolo, dar mult mai puţin decât ai face-o trăind pe o vibraţie mai înaltă. Însă orice alegere ai face, fii tu însuţi în dimensiunea ta!

http://cristiciorcila.blogspot.ro/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

DR.Dumitru Constantin Dulcan - CEEA CE NI SE ÎNTÂMPLĂ E OGLINDA A CEEA CE SIMȚIM ȘI GÂNDIM!

TREZEȘTE VINDECĂTORUL DIN TINE!.....

IARTĂ,IARTĂ-I PE TOȚI CEI CARE ȚI-AU GREȘIT VOIT ȘI PE CEI CARE TE-AU RĂNIT FĂRĂ SĂ ȘTIE! IARTĂ-I PE TOȚI ȘI SĂ NU-ȚI FIE NICI ȚIE RUȘINE SĂ CERI IERTARE!.....