SUFLETELE CURAJOASE...




Sufletele curajoase ştiu că pe acest pământ sunt plecate doar pentru un timp în misiune. Ele vin, îşi împlinesc misiunea şi pleacă înapoi de unde îşi reiau acolo sarcinile lor întrerupte pentru un timp. Timpul petrecut aici, e cât o clipă. Iar ca să faci lucru ăsta, să iei această hotărâre când te afli ca spirit într-o „zonă” inundată doar de iubire, cunoaştere şi frumos, nu e tocmai uşor, nu e chiar la îndemâna oricărui spirit.

Aşa cum noi aici ne trăim viaţa îndemnaţi spre creştere spirituală (deşi de cele mai multe ori o facem absolut inconştient), aşa şi dincolo aceste spirite se află şi ele într-o continuă creştere şi acumulare de cunoaştere. Unele vin pentru o perioadă aici, altele nu vin niciodată. Unele vin de foarte multe ori, altele vin doar o singură dată. E ca şi cu noi oamenii, care din când în când mai vrem să facem un curs sau o şcoală pentru că simţim la un moment dat nevoia de a experimenta ceva în acel domeniu. Sau uneori simţi nevoia să te apuci de învăţat un instrument muzical, o limbă străină, sau un sport care te atrage. Aşa şi aceste spirite hotărăsc să apară în acest peisaj pentru că au nevoie de o nouă experimentare pentru o nouă creştere pe scara desăvârşirii.

Şi e firesc să fie aşa, cu toţii suntem la şcoala vieţii, numai că este o şcoală la care nu poţi trece clasa dacă nu ţi-ai învăţat bine lecţiile. Nu poţi păcăli pe nimeni, nu poţi copia, nu poţi da nici un fel de mită nimănui. Dacă încerci să o faci, te păcăleşti pe tine şi când vei pleca de aici vei avea mari mustrări de conştiinţă, după care vei alege să vii iarăşi tot într-un mediu unde ţi-ar fi benefic din punct de vedere spiritual. Nimeni nu suportă eşecul. Sportivii care pierd un meci îşi dau sema apoi că nu s-au antrenat cum trebuie, că nu au pus în practică tactica aleasă sau că pur şi simplu au jucat cu o echipă cu care nu au putut face faţă valoric.

Sunt şi astfel de spirite care neavând prea multă experienţă pe pământ, îşi aleg dinainte de întrupare mai mult decât pot duce, crezând în schimb că pot face faţă la tot ce e mai greu, asta pentru a acumula cât mai mult într-un timp relativ scurt. Pare o nebunie dar totuşi e chiar adevărat. Altfel nu s-ar explica sinuciderile sau fuga laşă din faţa unor greutăţi pe care personalitatea egocentrică nu le suportă. Cei care se sinucid, vin imediat înapoi fără să mai facă nici un fel de recapitulare a vieţii lor în lumină, fără să îşi mai plănuiască viaţa, fără ghizi spirituali sau alte entităţi de lumină în jurul lor. E ca şi cum încalci un contract cu divinitatea şi apoi eşti lăsat de izbelişte pentru că nu recunoşti lumina şi iubirea din tine, nu recunoşti darul vieţii. Şi te întorci imediat pentru că ruşinea pentru acest eşec este prea greu de suportat în lumea de dincolo. Cum se pot reabilita aceste suflete, greu de spus şi poate greu de priceput pentru o minte umană.

Dacă stăm şi gândim logic, lucrurile capătă un sens în momentul în care realizăm că nu e nimic întâmplător. Totul se leagă când înţelegi cum au decurs lucrurile pentru tine de la începutul vieţii tale şi până acum. Cum anumiţi oameni au apărut din senin în realitatea ta tocmai când aveai nevoie de ei, cum ai trecut prin anumite situaţii uneori extrem de covârşitoare dar care pe termen lung au fost extrem de benefice, cum ai făcut faţă cu brio la multe întâmplări având pe cineva mereu alături. Toate acestea au fost oare pur întâmplătoare?

Să crezi că e doar o singură viaţă de trăit, mi se pare foarte restrictiv. E ca şi cum ai avea o minge de baschet în mâini şi dintr-o singură încercare, chiar fără nici un fel de antrenament înainte, eşti condamnat să nimereşti coşul din prima. Poate fi o reuşită, e şi asta adevărat. Dar e de fapt o pură întâmplare. Iar viaţa nu poate fi o pură întâmplare, lucrurile sunt mult mai complexe de cum le percepem noi cu mintea şi simţurile noastre. Când ne vom recapitula viaţa în lumină, s-ar putea să avem mari surprize de cum am perceput anumiţi oameni pe care poate nu am dat 2 bani, sau cum am ales în detrimentul nostru anumite lucruri doar pentru că ne-a fost prea frică.

Orice om care se perindă pe pământ e un suflet extrem de curajos, alegând această întrupare şi această misiune în care este implicat. Iar această putere a alegerii şi a acestei veniri aici, necesită un mare act de curaj pentru orice spirit. E adevărat că nu am luat această hotărâre de unii singuri şi nici nu ne-am aruncat aici fără să ştim exact la ce să ne aşteptăm. Există un plan schiţat dinainte împreună cu grupul nostru de suflete din care facem parte şi împreună cu ghidul nostru spiritual care a ales să ne fie alături pe tot parcursul vieţii, acest ghid având experienţă precedentă în viaţa pe pământ. Însă acest plan nu e bătut în cuie, el oricând poate fi schimbat în funcţie de alegerile noastre. E firesc, atâta timp cât avem la îndemână puterea liberului nostru arbitru.

Pentru mine, viaţa de dincolo este exact ca aici dar pe alt nivel de conştiinţă. Unii îşi imaginează raiul la un mod foarte angelic, ca şi cum ai pluti pe acolo neştiind cu ce să îţi mai umpli timpul. Dar pentru fiecare există un drum şi o cale chiar şi acolo. Fiecare dintre noi îndeplinim anumite sarcini şi avem un anumit rost în cealaltă dimensiune. Fiecare pe domeniul său, unii învaţă, alţii predau.

Pentru unii pare de domeniul fantasticului că dincolo ar fi exact ca aici. Pentru mulţi, odată cu moartea fizică se termină totul, ei nu pot crede decât în ceea ce se vede cu ochi trupeşti. Alţii îşi închipuie totul raportat doar la religia lor, neapărat într-un mod foarte abstract, înfricoşător şi impersonal. Însă logicul şi firescul mă îndeamnă să cred că ceea ce este aici este şi dincolo, nu ca materie ci ca fenomen.

Când am ajuns aici, am devenit imediat amnezici, nu ne mai amintim nimic de unde venim şi încotro ne ducem. Dar există un glas interior care din când în când îţi reaminteşte, există un dor lăuntric care revine uneori, tânjirea după Acasă. Această tânjire te face uneori să te simţi ca un străin pe pământ. Însă hăţişurile în care mintea noastră se blochează, estompează acest glas lăuntric, sufocă acest dor. Dar curajul nostru de a ne întrupa aici ca om între oameni, ne îndeamnă să nu ne oprim, să nu abdicăm de la misiunea noastră.

De aceea sufletele curajoase, vin, învaţă, aleg şi experimentează, cad, se împiedică şi iarăşi se ridică, se călesc uneori trecând prin mari greutăţi, însă se bucură şi de fiecare realizare obţinută. Cu fiecare pas făcut, învaţă şi mai mult. Învaţă faptul că fiecare om cu care interacţionează are un rol binefăcător în viaţa lui. Învaţă să aprecieze fiecare clipă ca fiind un mare câştig. Învaţă să-şi găsească propriul drum dar nu de unul singur ci împreună cu alte suflete, susţinându-se împreună. Învaţă să comunice cu cei care au nevoie de comunicare, să mângâie pe cei care au nevoie de mângâiere, să îmbrăţişeze sufletele ostenite ce au nevoie de îmbrăţişare.

Ele oferă din prea plinul inimii lor şi primesc cu drag tot ceea ce li se oferă. Ele ştiu că au o misiune anume dar nu ar putea-o numi cu exactitate. Însă merg înainte pe drumul lor ca urmare a glasului lăuntric pe care cu fidelitate îl urmează. Aceste suflete şi-au înţeles menirea şi învaţă mereu câte ceva. Altele, doar o intuiesc.

Altele, prin liberul lor arbitru s-au defazat total de misiunea lor. Alte suflete şi-au pierdut puterea şi raţiunea, la acestea, spiritul a devenit doar observatorul sufletului şi-l mai îndeamnă să experimenteze cât de puţin, cât mai poate.
Aceasta a fost povestea sufletelor curajoase. Mai sunt şi altfel de suflete, dar despre ele, cu altă ocazie.

(Cristi Ciorcila)

http://cristiciorcila.blogspot.ro/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

DR.Dumitru Constantin Dulcan - CEEA CE NI SE ÎNTÂMPLĂ E OGLINDA A CEEA CE SIMȚIM ȘI GÂNDIM!

TREZEȘTE VINDECĂTORUL DIN TINE!.....

IARTĂ,IARTĂ-I PE TOȚI CEI CARE ȚI-AU GREȘIT VOIT ȘI PE CEI CARE TE-AU RĂNIT FĂRĂ SĂ ȘTIE! IARTĂ-I PE TOȚI ȘI SĂ NU-ȚI FIE NICI ȚIE RUȘINE SĂ CERI IERTARE!.....