CUM ITI INTRETII FLACARA INTERIOARA?..............



Toţi oamenii au în interiorul lor o flacără pe care am putea-o numi ca fiind focul sacru. La unii, acest foc arde încontinuu cu mare vâlvătaie, la alţii arde mai slab, iar la unii e ca o mică licărire care de-abia mai pâlpâie. Acest foc, adică această vibraţie sacră arde mai tare sau mai încet în funcţie de alegerile pe care le facem.

Pentru ca focul material să ardă cu putere, e necesar să fie alimentat constant cu lemne. Pentru ca flacăra noastră lăuntrică să ardă cu putere, e necesar ca ea să fie hrănită constant cu ceea ce hrăneşte spiritul. Altfel, ne ofilim, puterea noastră se reduce, entuziasmul colapsează, interesul scade şi astfel devenim slabi şi vulnerabili.

Dar oare ce hrăneşte spiritul, ce poate face ca focul nostru sacru să ardă cu putere? Ce îl susţine şi ce îl poate stinge?

Spiritul se hrăneşte cu ceea ce adună sufletul din experienţele şi alegerile pe care le face acesta în mod conştient. Când sufletul se bucură, această vibraţie ajunge la spirit care întreţine această flacără lăuntrică.
Când sufletul experimentează pentru că „trebuie” sau face lucruri constrâns cu silă şi amărăciune, această flacără nu mai poate fi întreţinută. Rutina, delăsarea, lenea, îngrijorarea, minciuna, descurajarea, frustrarea, plictiseala, toate acestea nu pun lemne pe foc, ci aruncă şuvoaie de apă peste focul interior.

Dar spiritul se întreţine cu frumosul. Se luminează cu lumina din suflet. Se măreşte prin urcuşul scării care duce spre desăvârşire. Se adapă din iubirea care îl leagă de locaşul infinitei iubiri, de unde a venit şi unde după un timp se va reîntoarce. Însă pentru un timp, spiritul nostru se lasă mânat încoace sau încolo de personalitatea noastră mai mult sau mai puţin egocentrică, se lasă pe mâinile noastre umane, se lasă influenţat de mintea noastră care permanent are la ea puterea alegerii.

Permanent alegem, permanent ne întreţinem sau ne micşorăm flacăra din noi. Aici nu există stagnare, nu există nici pauze şi nici concedii de odihnă. Spiritul nu are nevoie de pauze şi nici de odihnă. De fapt, ne amăgim când spunem că suntem în concediu. Trupul stă întins la soare, dar înăuntrul flacăra arde sau de-abia mai pâlpâie. Personalitatea are nevoie să facă plajă, are nevoie de relaxare, are nevoie să uite pentru o perioadă de ea însăşi. Ea a muncit mult tot anul, ego-ul a avut mult de suferit, iar acum e atât de epuizat că nu se poate reîncărca decât luând o pauză, binemeritată ce-i drept. Însă în tot acest timp, spiritul îndeamnă sufletul să mai experimenteze câte ceva pentru că de asta s-a „paraşutat” aici pentru un timp.

Forţa vitală din noi e cu adevărat viguroasă şi strălucitoare atunci când întreţinem focul sacru din noi într-un mod cât mai divers cu putinţă. Diversitatea e cea mai bună metodă de a întreţine această vibraţie, pentru că noi oamenii în general, nu avem prea multă răbdare şi ne plictisim foarte repede făcând acelaşi lucru. Pentru un moment o noutate care apare în realitatea noastră ne stârneşte curiozitatea, ne dă ochii peste cap, dar nu trece mult şi iarăşi ne pierdem interesul. Şi iarăşi tânjim după o noutate, după un nou lucru sau după un nou flirt. Aşa suntem noi oamenii...

Trecerea de la o experienţă la alta, de la a face ceva la a face cu totul altceva, de la pragmatism la contemplaţie, de la a face ceva fizic la a crea ceva cu mintea, de la a citi un timp ceva iar apoi a face o mişcare în natură, de a scrie ceva pentru o oră pentru ca apoi să faci un sport pentru altă oră, e ceea ce te face să treci conştient de pe un flux de conştiinţă pe altul, nu într-un mod pasiv ci într-unul dinamic. Astfel întreţinem pasiunea interioară, întreţinem focul sacru, întreţinem entuziasmul bucuriei din noi. Personalitatea ne îndeamnă adeseori la comoditate şi delăsare, ea se simte foarte „copleşită” de problemele de peste zi.
Spiritul însă nu oboseşte niciodată şi el vrea mereu să fie în alertă, să cunoască şi să adune în desaga veşniciei cât mai mult.
Când flacăra e mică, devenim firavi, îndoielnici, depresivi, temători, nu mai avem imunitate în faţa bolilor, nu ne mai apreciem, aşteptăm salvatori exteriori, cădem în mila de sine, începem să dialogăm negativ în minţile noastre.

Însă o flacără sănătoasă ne oferă tărie interioară, tărie emoţională, tărie de caracter, tărie de a putea spune adevărul nostru fără jenă, tărie de a avea curaj să spui „da” sau „ba” fără a fi un fals diplomat, tărie de a putea materializa inspiraţiile care vin şi curg prin făptura noastră, tăria de a ne iubi pe noi înşine şi implicit a-i iubi pe ceilalţi aşa cum sunt.

Stările noastre de bine sau de rău, nu ne afectează doar pe noi înşine, de aceea aş putea spune că suntem datori să nu ne pierdem bucuria din noi. Starea mea de rău te va afecta şi pe tine atunci când te vei afla în preajma mea. Starea mea de bine, îţi va urca şi ţie vibraţia vrând-nevrând măcar pe moment, dar odată ce te afli pe culmi şi ţi-ai regăsit puterea, tu devii propriul tău străjer care are permanent grijă de curtea sa interioară şi de a întreţine fără oprire focul sacru prin fiecare alegere conştientă pe care o face.

(Cristi Ciorcila)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

DR.Dumitru Constantin Dulcan - CEEA CE NI SE ÎNTÂMPLĂ E OGLINDA A CEEA CE SIMȚIM ȘI GÂNDIM!

TREZEȘTE VINDECĂTORUL DIN TINE!.....

IARTĂ,IARTĂ-I PE TOȚI CEI CARE ȚI-AU GREȘIT VOIT ȘI PE CEI CARE TE-AU RĂNIT FĂRĂ SĂ ȘTIE! IARTĂ-I PE TOȚI ȘI SĂ NU-ȚI FIE NICI ȚIE RUȘINE SĂ CERI IERTARE!.....