FEMEILE SI BLOCAJELE MENTALE GENERATE

Femeile prin structura lor afectivă foarte puternică, creează unele din cele mai puternice blocaje mentale. Şi în mintea copilului dar şi în mintea bărbatului.




Copilul după naştere rămâne în cea mai mare parte a timpului doar alături de mamă. Mama formează practic caracterul copilului încă din pruncie. Tatăl vine, constată ce se mai întâmplă şi iarăşi pleacă la vânătoare. Iar practica asta e zilnică. Nu degeaba primul cuvânt pe care un copil îl rosteşte e „mama”, chiar nu ştiu dacă sunt cazuri ca un copil să rostească prima oară cuvântul „tata”. Poate sunt şi excepţii, dar ele de obicei întăresc regula.

Aşadar copilul se află cam tot timpul în braţele mamei şi la propriu şi la figurat. Mama, se apropie de copil cu tot bagajul ei informaţional, preluat şi ea de la propria ei mamă, care la rândul său l-a preluat de la bunică, şi tot aşa. Informaţia se perpetuă din generaţie în generaţie. Şi credinţele false şi limitative, la fel. Şi blocajele mentale provenite din tot felul de rezistenţe,de asemenea.

Însă dacă o mamă între timp se trezeşte şi devine conştientă de ea însăşi, atunci rupe instantaneu tot acest fir preluat de la cei de dinainte. Nu vorbesc aici de „prostioare” gen karmă sau alte forme de condiţionări care doar închistează mintea. Ci vorbesc de ceva firesc care face parte din viaţa simplă cea de toate zilele, nu de vreo înaltă filozofie spirituală.

Când un om ajunge şi-şi schimbă conştiinţa, ceilalţi din jur care observă schimbarea lui, vor începe şi ei să ia aminte la ei înşişi. De aici şi până la propria lor schimbare nu mai e decât un singur pas, cel al alegerii conștiente. Omul are nevoie să se raporteze tot la oameni, la exemple vii, nu moarte sau demult apuse. Ce a spus x sau y acum nu ştiu câte sute de ani, e irelevant. El nu a trăit în vremurile mele, eu nu am trăit în vremurile lui. În faţa unui om viu şi autentic, nu poate sta în picioare nici o filozofie de viaţă predată în vremuri imemoriale.

Când mama se trezeşte din „somnul” conştiinţei, în jurul ei parcă toţi se trezesc, toţi prind viaţă, totul se împrospătează. Ea are puterea de a răspândi în jur iubirea ei şi atunci cei care se află în zonă, sunt mai mult sau mai puțin afectaţi în bine.

Marea diferenţă, aici se produce într-o familie. Dacă doar bărbatul se trezeşte de exemplu şi devine conştient, efectul nu mai e acelaşi, comparativ cu cel produs de către femeie. Când el îşi schimbă viaţa, înţelegând la un moment dat ce e cu el pe lumea asta, are de dus multă muncă de lămurire cu femeia sa şi cu toată familia. Şi nu prea reuşeşte, căci nimeni nu prea e dispus să îl asculte. Eventual îl vor privi ca o ciudăţenie şi cam atât. Pentru că raţiunea singură, nu reuşeşte să răzbată prea departe. Doar s-ar putea să impresioneze cumva şi ceilalţi să cadă pe gânduri, dar cam atât.
Însă femeia odată ce se schimbă, ea nu are de dus multă muncă de lămurire cu nimeni, pentru că viaţa va vorbi în locul ei, iar atitudinea din momentul schimbării, va fi mai grăitoare chiar decât zeci de mii de cuvinte.

Fericită va fi acest fel de femeie şi fericiţi vor fi toţi cei din familia ei.

Dar acest fel de femei sunt extrem de puţine la număr. Majoritatea se complac doar în preluarea bagajului informaţional venit pe firul genealogic. Şi merg doar pe linia asta, extrem de restrictivă şi de nocivă pentru copii, dar şi pentru bărbaţii lor. Cele care sunt aşa, practic sugrumă copilul de la naştere. Nu fizic, ci spiritual. Ele practic fură puterea copilului, crezând astfel că ei vor fi în maximă siguranţă mereu cât ele vor sta cu ochii pe ei, mereu când vor ţipa la aceştia pline de nervi, mereu când le vor interzice să pună mâna acolo sau dincolo, mereu când îi vor cocoloşi şi-i vor alinta cu tot felul de dulcegării făcându-i astfel cât mai slabi cu putinţă, mereu când le vor lua apărarea în mod gratuit, mereu când le vor povesti câte ceva prin care vor băga frica în ei de mici, mereu când îi vor trage după ele forţat pe la biserică deşi ei nu-şi doresc asta, toate însă făcute doar pentru „binele” copilaşului!
Dar binele nu poate fi bine cu adevărat decât dacă se face bine. Nu doar pentru că s-a mers pe un clişeu vechi, adică un aşa-zis bine preluat de pe la străbunica.

Iubirea dintr-o femeie, puterea ei sufletească, poate face minuni, dar în acelaşi timp poate face ravagii. Şi s-ar putea ca aceste ravagii să fie cu bătaie lungă, cam pe toată viaţa. Dar la început, o mamă nu realizează lucrul acesta, pentru că discernământul său este sufocat efectiv de către afectivitatea sa. Şi atunci când luciditatea se pierde, rămân în schimb multe emoţii care nu fac decât să fure copilaşului puterea din el. Şi apoi odată cu intrarea lui în adevărata viaţa, atunci când nu se va mai afla în braţele mamei, s-ar putea să constate că afectivitatea mamei nu i-a folosit la nimic. Şi astfel în loc ca un copil să ajungă OM, ajunge un mic sabotor, care-şi va sabota continuu propria mamă cu trecerea timpului pentru a-l cocoloşi în continuare, dar de data aceasta nu ţinându-l în braţe, ci eventual întreţinându-l cu mulţi bani vărsaţi în buzunarul lui. Totul are un preţ, nu-i așa?

În acelaşi timp, majoritatea femeilor care-şi cocoloşesc copii, cam la fel procedează şi cu bărbaţii de lângă ele. De fapt, prin afectivitatea lor plină de emoţii şi de rezistenţe, manipulează şi le fură puterile din ei, atât copiilor cât şi bărbaţilor. Sigur, nu toţi copii se lasă „furaţi”, nu toţi bărbaţii se lasă manipulaţi. Acestea din urmă sunt cazuri fericite, dar din nefericire în mare inferioritate numerică.

De fapt, multor bărbaţi le place la nebunie să se comporte ca nişte copilaşi mari. O dată când mamele i-au făcut slabi pentru viaţă, iar a doua oară, când partenerele lor au preluat de la ei ultima fărâmă de putere rămasă.

Dacă unii bărbaţi se vor simţi lezaţi de aceste afirmaţii, îi rog să privească mai atent în jurul lor, înainte de a mă combate. De fapt, nu se vor simţi lezaţi decât cei care se simt cu „musca pe căciulă”, însă pentru ceilalţi, care nu şi-au predat puterea în faţa mamelor sau soţiilor, ce spun nu va avea deloc un efect prin care şi-ar simţi cumva ameninţat propriul orgoliu. Degeaba ne dăm „cocoşi”, când mai avem multă mămăligă de mâncat...
Mamele care îi slăbănogesc psihic şi mental pe copii lor şi-i condiţionează negativ, nu prea se mai pot numi mame, ci eventual vampiri energetici care se hrănesc cu energia furată de la proprii copii şi de la proprii bărbaţi.

Pentru ele, e vital să ştie că copilul lor se află fizic în siguranţă în preajma lor, iar bărbatul va ajunge acasă imediat ce se termină job-ul, nu cumva să întârzie un minut. Cine pe cine manipulează aici, cine pe cine domină oare?
Mama uneori chiar fără să realizeze, creează blocaje mentale cu nemiluita în copilul ei. Adică, de fapt aruncă niște semințe care cu timpul, tot repetându-le afirmații care mai de care mai limitative, vor încolți, vor crește și vor prinde rădăcini adânci în sufletul copilului. Dacă o mamă nu își susține cu toată ființa ei copilul, îi va genera acestuia multă nefericire și multă frustrare, făcând din el propriul ei inamic.
Iar dacă femeia nu-și va susține bărbatul în demersul său și nu-i va fi alături trup și suflet, va crea și în el nemulțumiri, frustrări, dezamăgiri. Blocajele mentale transmise de către unele femei sunt cele de genul ”nu ești bun de nimc” sau ”nu ai făcut absolut totul”. Iar la altele, se manifestă permanent printr-o gelozie crâncenă care nu-i permite bărbatului nici măcar să privească în stânga sau în dreapta. Dar pentru asta există oare căsniciile și relațile, ca să ne legăm cu cătușe unii de altii?

Mulți dintre bărbații actuali se simt complet epuizați pentru că practic ei nu au această susținere de care au mare nevoie. Iar apoi nu e de mirare că apare înstrăinarea între cei doi, iar copilul se va afla când într-o parte când în cealaltă, ca între ciocan și nicovală.
Ar fi prea simplu şi primitiv să dăm vina pe societate, pe nivelul decăzut moral în care ne aflăm, pe veşnica sărăcie care aduce doar tensiuni în familii, pe guvernul care nu face nimic pentru noi, pe politicieni, putem da vina pe oricine dacă vrem. Pentru că nu interesează de fapt pe nimeni să ne fie mai bine, toţi aceştia nu fac decât să întreţină veşnica plângăcioşeală în care ne scăldăm. Iar dacă facem asta, ultimii pe care vom da vina, vom fi noi înşine.

Nu suntem aici să schimbăm lumea, care de fapt nu vrea să fie schimbată. Nu suntem aici nici pentru a trezi conştiinţele care vor să doarmă în continuare. Suntem aici, doar să schimbăm propria realitate în care trăim, prin schimbarea noastră şi a atitudinii pe care o manifestăm în faţa vieţii.
Dacă femeia ar rămâne femeie în sensul bun al cuvântului şi nu ar dori cu orice preţ să înlocuiască rolul bărbatului, dacă bărbatul şi-ar asuma rolul protector şi factorul de decizie, devenind astfel cu adevărat responsabil, tot ce am scris mai sus nu ar avea susţinere şi s-ar prăbuşi într-o clipă. Aşa însă, tare mă tem că susţinerea vine chiar de la viaţă, care se pare că vrea cu orice preţ să îmi dea dreptate, deşi aş dori tare mult să mă înşel.

Dar chiar având în mare măsură dreptate, asta nu înseamnă că nu sunt şi cazuri, care nu se regăsesc în ce am descris eu aici. Pentru că sunt într-adevăr şi femei care-şi cunosc foarte bine rostul de mame sau de soţii, care doar prin mentalitatea şi atitudinea lor te lasă mut prin felul în care ştiu să-şi dozeze afectivitatea din ele fără a se folosi de ea într-un scop egoist.
La fel sunt şi bărbaţi minunaţi care nu şi-au predat puterea şi nu s-au transformat nici în nişte tirani despotici.

Acestora li se cuvine să le fac o reverenţă, pentru că totuşi sunt flori rare, dar nu pe cale de dispariţie. Pe unul ca acesta îl simţi de la distanţă cum vine, nu pe un cal alb cu pletele-n vânt, ci pe propriile picioare şi cu propria demnitate de om. Un gentleman se va purta ca un domn doar cu o doamnă, iar o adevărată doamnă se va purta ca o doamnă, doar cu un adevărat ”boier” care va şti să o preţuiască și să o pună în valoare, nu doar să o domine sau să se folosească de ea.

Şi iarăşi, să nu-i uităm pe cei micuţi, pe adevăraţii maeştri din casele noastre, să nu le creăm și lor blocaje mentale cu care am fost și noi poate blocați la rândul nostru, să nu le furăm identitatea și puterea din ei, crezând că așa le va fi mai bine. Ei, micuții creatori magnifici, care vin fără să se cenzureze şi fără gânduri ascunse în întâmpinarea noastră, care ne iubesc aşa cum suntem şi care ne frâng egoismul doar prin felul lor de a fi, doar prin îmbrăţişarea lor îngerească care nu minte niciodată...

(Cristi Ciorcila)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

DR.Dumitru Constantin Dulcan - CEEA CE NI SE ÎNTÂMPLĂ E OGLINDA A CEEA CE SIMȚIM ȘI GÂNDIM!

TREZEȘTE VINDECĂTORUL DIN TINE!.....

IARTĂ,IARTĂ-I PE TOȚI CEI CARE ȚI-AU GREȘIT VOIT ȘI PE CEI CARE TE-AU RĂNIT FĂRĂ SĂ ȘTIE! IARTĂ-I PE TOȚI ȘI SĂ NU-ȚI FIE NICI ȚIE RUȘINE SĂ CERI IERTARE!.....